Romanţa Tinereţii

Necunoscuta care se vindea

N-a vrut sa-mi spuna-n prima zi cine era,

Dar fiindca ea aflase cine sunt -

Poetul poreclit “Fluiera-vânt” -

Si fiindca ma ruga staruitor

Sa-i fiu si eu, din când în când, cumparator,

Sinceritatea ei m-a-nduiosat

Si-n cadrul pretului fixat -

Un pret absurd,

Ridicul

Si meschin,

Cu care-as fi baut un kilogram de vin -

M-am îmbatat de gura ei

Si-am adormit

Pe laurii idilelor lui Teocrit…

Dar vai!…

Necunoscuta se vindea

Nu numai mie, dar si altora!…

Si-azi un ciocoi,

Iar mâine un calic

O cumparau la fel - mai pe nimic -

Caci ea - flamânda vesnic - se grabea

Sa-si vânda gura dulce ca la tarapana!…

Eu singur doar nu m-am sfiit sa-i spun

Ca-s gata sa-i ofer un pret mai bun -

Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,

Necunoscuta s-a spalat pe mâini cu pretul meu…

Si-atunci -

De teama sa n-o bat,

Sau s-o ucid

Si s-o ascund sub pat -

Desi-o iubeam, am renuntat la ea

Si n-am mai vrut sa stiu cine era!…

Dar într-o zi cu ploaie si cu vânt,

Necunoscuta care se vindea,

S-a dat la fundSi-a disparut…

Si nimeni n-a mai întrebat de ea

De când intrase, parca, în pamânt,

Cu numele-i mereu necunoscut…

Si totusi, Eu

Am întâlnit-o iar,

Dar nu ca altadata, pe trotuar,

La cafenea,

Sau în tramvai…

Am regasit-o-n ziua de-ntâi de mai,

Ascunsa de un sfert de veac într-un sertar,

In care sta de veghe cuminte,

Si-astepta

O zi sa-mi mai aduc aminte si de ea!…

Dar ce pacat

Ca regasirea ei m-a-ndurerat…

Si-n loc s-o mai sarut -

Cum as fi vrut -

Am început sa plâng cu-adevarat!…

Necunoscuta care se vindea

De data asta, nu mai era Ea -

Era doar vechea ei forografie,

Pe care mi-o daduse numai mie!…

Si-acum,

Cred c-ati ghicit cine era

Necunoscuta care se vindea…

Era chiar tineretea mea!…

(Ion Minulescu)