Iubirea si Timpul

Era odată o insula unde trăiau toate sentimentele umane: Buna Dispoziţie, Tristeţea, Înţelepciunea, Iubirea şi altele.
Intr-o zi sentimentele au aflat ca insula se va scufunda în curând, aşa ca şi-au pregătit navele şi au plecat. Doar Iubirea a ramas pana in ultimul moment. Când insula a început sa se scufunde, Iubirea a hotărât sa ceara ajutor.
Bogăţia a trecut pe lânga Iubire într-o barca lucioasă şi Iubirea i-a zis:

-Bogăţie, mă poţi lua cu tine?

-Nu te pot lua, căci e mult aur şi argint în barca mea şi nu am loc pentru tine
Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo:

-Orgoliu, te rog, mă poţi lua cu tine?

-Nu te pot ajuta, Iubire, aici e totul perfect… mi-ai putea strica nava.
Iubirea a rugat mai apoi Tristeţea, care trecea pe lângă ea

-Tristeţe, te rog, lasă-mă sa vin cu tine!

-Oh, Iubire, sunt atât de tristă încât simt nevoia sa stau singura…
Chiar şi Buna Dispoziţie a trecut pe lângă Iubire, dar era atât de mulţumită încât nu a auzit ca o strigă.
Dintr-o data o voce a strigăt:

-Vino, Iubire, te iau cu mine!
Era un bătrân cel care vorbise. Iubirea s-a simţit atât de necunoscătore şi plină de bucurie încât a uitat sa îl întrebe pe bătrân cum îl cheamă. Când au sosit pe ţărm, bătrânul a plecat.
Iubirea şi-a dat seama cat de mult îi datora şi a întrebat Cunoaşterea:

-Cunoastere, îmi poţi spune cine m-a ajutat?

-Era Timpul…
-Timpul? s-a întrebat Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?

Cunoaşterea, plină de înţelepciune, i-a răspuns:

-Pentru ca numai Timpul e capabil sa înţeleagă cat de importantă e Iubirea în viaţa…